Atacul extins al Rusiei asupra Ucrainei, în data de 24 februarie 2022, a pornit una dintre cele mai mari crize umanitare din Europa. Bombardamentele nejustificate din țara vecină au dus la un număr tot mai mare de victime, milioane de refugiați părăsindu-și casele pentru a se adăposti în țările vecine.
În același timp, populația civilă aflată în Ucraina continuă să fie martora și victima bombardamentelor și a violenței, din cauza atacurilor militare continue de pe teritoriul ucrainean. Potrivit datelor oficiale, aproape o treime dintre ucraineni au fost forțați să părăsească casele lor, în timp ce criza înregistrează o creștere rapidă.
În Ucraina, peste 6,6 milioane de persoane rămân strămutate de război, iar până astăzi, UNHCR estimează că există peste 6,8 milioane de refugiați prezenți în Europa. Peste 3,9 milioane de refugiați din Ucraina s-au înregistrat pentru protecție temporară sau scheme naționale similare de protecție. Peste 11,5 milioane de mișcări din Ucraina au fost înregistrate începând cu 24 februarie, cifrele evoluează în permanență, însă aproape cinci milioane de mișcări au avut loc înapoi în țară
Adelina Munteanu activează în prezent în domeniul consultanței și comunicării. Adelina a lucrat în ultimii ani în sectorul ONG, fiind implicată în implementarea unui proiect regional axat pe construirea unei mai bune cooperări în regiunea Mării Negre, este pasionată de dezvoltarea spațiului civic în Europa de Est și regiunea Mării Negre, precum și de problemele de reziliență ale ONG-urilor (post-COVID-19).
Acest policy brief este elaborat în cadrul proiectului ”Romanian – Ukrainian Civil Society Forum for Dialogue and Cooperation”, implementat de către Strategic and Security Studies Group, Ucraina, în parteneriat cu Asociația Experts for Security and Global Affairs, România și Foreign Policy Council ”Ukrainian PRISM”, cu suportul Black Sea Trust for Regional Cooperation, un proiect al German Marshall Fund. Opiniile exprimate în acest policy paper aparțin autorului și nu coincid neapărat cu cele ale partenerilor ESGA.