Monthly archives: December 2017

Perindarea conflictului transnistrean prin foruri internaționale. Cazul ONU

Autor: Alexandru Hîncu Deși președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, și-a asumat explicit soluționarea disputei transnistrene, acțiunile acestuia fac dovada unei lipse de substanță în soluții, iar rețetele politice propuse nu par a fi viabile la Chișinău sau Tiraspol. Contextul instituțional și legislativ actual din Republica Moldova nu conferă șefului statului o marjă prea mare de manevră, competențe și atribuții în raport cu realizarea promisiunilor electorale. Respectiv, președintele reiterează necontenit varianta […]

Masă rotundă: ”Noi tendințe și evoluții în cadrul relației bilaterale România-Ucraina”

Miercuri, 20 decembrie 2017, la sediul Casei RAF (Romanian-American Foundation), Asociația Experts for Security and Global Affairs (ESGA), București, în parteneriat cu Ambasada Ucrainei în România a organizat masa rotundă ”Noi tendințe și evoluții în cadrul relației bilaterale România-Ucraina”, invitatul de onoare al evenimentului, E.S., Oleksandr Bankov, Ambasador al Ucrainei la București. La eveniment au mai participat diplomați ucraineni, reprezentanți ai instituțiilor publice din România, reprezentanți ai mediului academic, experți […]