Rolul societăţii civile în procesul de luare a deciziilor de politică externă şi securitate. Studiu de caz: Republica Moldova

nato.md
 

Acest articol a fost prezentat în cadrul conferinței internaționale “Viitorul Parteneriatului Republica Moldova – NATO în condițiile noilor provocări regionale” organizată de către CID NATO la Chișinău pe data de 3 iunie, 2015

Sursa: Centrul de Informare și Documentare privind NATO în Moldova

Analiza şi abordarea interdisciplinară a proceselor politice nu este un fenomen nou în cadrul studiului ştiinţelor politice, iar conexiunea dintre politica externă şi securitatea naţională a unui stat este mai mult decât evidentă. Subiectul de cercetare al acestui articol se referă la modul în care interacţionează societatea civilă cu autorităţile publice şi rolul pe care şi-l asumă aceasta în procesul de elaborare şi influenţare a conţinutului politicii externe şi a celei de securitate în Republica Moldova în perioada 2008 – 2014.

Societatea civilă este unul dintre actorii cheie care influenţează conţinutul dezbaterilor publice despre politica externă şi cea de securitate naţională a unui stat. Republica Moldova nu este o excepţie în acest sens. Astăzi, reprezentanţii societăţii civile şi alţi actori non-politici pot schimba opţiunile de politică externă sau îşi pot asuma un rol mai mare în ceea ce priveşte acţiunile care trebuie să fie întreprinse pentru a contribui la securitatea statului, fie aceasta securitate militară, economică, socială sau politică. Analiza profundă a influenţei pe care o are societatea civilă în acest proces de elaborare şi implementare a politicii externe sau dezbatere publică a opţiunilor externe ale unui stat contribuie la îmbunătăţirea calităţii dialogului dintre autorităţile guvernamentale şi ceilalţi participanţi la viaţa politică. În rezultat, creşte eficienţa activităţii instituţiilor publice şi nivelul de cultură politică al cetăţenilor.

Pentru o analiză profundă a modului în care societatea civilă, fără a o reduce pe aceasta doar la reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale, poate influenţa conţinutul politicii externe sau a celei de securitate, precum şi calitatea dezbaterilor publice pe diferite subiecte de interes naţional, este necesar a studia mai mulţi factori, atât de natură internă, cât şi externă. Dacă ne referim la factorii de natură externă, atunci când studiul de caz îl reprezintă situaţia Republicii Moldova, este necesar să se ţină cont de mediul internaţional regional în care aceasta se dezvoltă. În această situaţie concretă, analiza trebuie să facă referinţă la procesele regionale, dar şi la organizaţiile, proiectele şi iniţiativele care au fost lansate în regiune de către actori cu potenţial mare de a influenţa politicile interne ale diferitor state. Printre acestea se numără: Uniunea Europeană, Comunitatea Statelor Independente, Tratatul Alianţei Nord-Atlantice, Uniunea Economică Eurasiatică, Parteneriatul Estic, războiul ruso-georgian din august 2008, actuala criză ruso-ucraineană sau embargourile impuse de Federaţia Rusă Republicii Moldova. Dezvoltarea acestor iniţiative, politici sau instrumente de influenţare a opţiunilor de politică externă au avut impact şi asupra evoluţiei societăţii civile moldoveneşti şi i-a influenţat capabilităţile şi voinţa de a-şi continua activităţile în scopul de a atinge obiective prestabilite.

Factorii interni care sunt necesari a fi studiaţi atunci când este analizat modul în care se dezvoltă societatea civilă se referă la cadrul normativ, care reglementează activităţile diferitor categorii de reprezentanţi ai societăţii civile, standardele de consultare publică asumate în interiorul unei ţări şi alinierea acestora la cele internaţionale, definirea transparentă şi clară a obiectivelor, precum şi accesul cetăţenilor la platformele de consultare publică şi la rezultatele acestor consultări.

În contextul analizei rolului şi influenţei societăţii civile asupra conţinutului deciziilor de politică externă în Republica Moldova au fost abordate în cadrul proiectului “The role of Russian civil society in Foreign Policy Decision Making. A comparative analysis with Republic of Moldova and Ukraine” următoarele subiecte care se referă şi la securitate sau apărare naţională: securitatea ca subiect al cercetărilor academice şi politică a statului, conflictul transnistrean, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Tratatul Organizaţiei de Securitate Colectivă (CSTO), precum şi capabilităţile, instrumentele şi mijloacele pe care le deţine societatea civilă pentru a evolua.

Securitatea

Securitatea este un subiect specific, abordat insuficient în cadrul dezbaterilor publice de către reprezentanţii societăţii civile, dar mai ales de către instituţiile publice. Acesta nu constituie un element central al activităţii organizaţiilor non-guvernamentale sau al altor categorii de participanţi la viaţa socială.

Majoritatea iniţiativelor care se referă la abordarea domeniului securităţii vin din centru spre periferie. Reţeaua organizaţiilor non-guvernamentale locale care abordează conceptul de ”securitate” în cadrul proiectelor pe care le implementează este foarte slab dezvoltată. În timp, acest aspect se poate transforma într-un impediment pentru promovarea sau implementarea conţinutului unor documente semnate şi ratificate de către autorităţile guvernamentale. Exemplu în acest sens pot servi Acordul de Asociere la Uniunea Europeană şi DCFTA-ul – componenta economică a actualului cadru normativ ce reglementează relaţia bilaterală Republica Moldova – Uniunea Europeană.

O altă problemă care poate fi delimitată în contextul analizei modului în care este abordată securitatea se referă la faptul că în continuare în Republica Moldova consultările publice pe proiecte de legi sunt minime, iar somările şi angajamentele pe care şi le asumă de cele mai multe ori de facto guvernanţii diferă de interesele naţionale, aşa cum sunt ele stabilite în mod oficial. Mai mult, Republica Moldova este divizată artificial de către elita politică pe etnii, pentru a controla mai uşor electoratul, ceea de diminuează capacitatea autorităţilor de a acţiona uniform pe tot teritoriul ţării.

Transnistria

Cea mai mare ameninţare la adresa securităţii naţionale a Republicii Moldova o reprezintă conflictul transnistrean. Fără abordarea acestui subiect discuţiile sau dezbaterile despre securitatea Moldovei sunt incomplete. Dacă referinţă se va face strict la actorii cu potenţial de influenţă asupra conţinutului dezbaterilor publice despre soluţii pentru rezolvarea conflictului, atunci majoritatea reprezentanţilor societăţii civile vor face următoarea apreciere: există lipsă de voinţă politică pentru soluţionarea conflictului transnistrean la nivel de elite moldoveneşti. În aceste condiţii, reprezentanţii societăţii civile nu pot influenţa prea mult conţinutul negocierilor. Singurul lucru pe care şi-l pot asuma este informarea constantă a publicului despre evoluţia dezbaterilor sau crearea unor poduri de dialog cu societatea civilă din Transnistria.

Iniţiativele societăţii civile de pe malul drept al Nistrului se vor lovi de anumite impedimente. Proiectele care implică dialog sau participare din partea ONG-lor transnistrene prezintă risc financiar mare, deoarece este greu de organizat monitorizarea acestora pe malul stâng al Nistrului în condiţiile în care autorităţile de la Chişinău nu au acces la acel teritoriu. Mai mult, societatea civilă din Transnistria a fost ”somată” să nu ia parte la negocierile pentru semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană şi DCFTA de către liderii nerecunoscuţi din regiune. Ulterior, autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol au învinuit conducerea de la Chişinău de neglijarea intereselor cetăţenilor din regiunea transnistreană.

În ultimii ani au apărut la Tiraspol un număr mare de ONG-uri care promovează insistent în cadrul unor foruri internaţionale ideea ”independenţei” Transnistriei. De asemenea, au apărut şi ONG-uri care nu au obiective clare, dar dispun de o capacitate mare de absorbţie a fondurilor externe. Practic, autorităţile nerecunoscute din stânga Nistrului susţin existenţa unei categorii separate de reprezentanţi ai societăţii civile, una ”oportunistă”.

Chiar şi aşa, există potenţial de dezvoltare a unor legături mai profunde dintre reprezentanţii societăţii civile de pe ambele maluri ale Nistrului. Aceste colaborări sau interacţiuni pot avea la bază aceeaşi necesitate de a soluţiona probleme comune, ceea ce face imposibilă renunţarea la dialog şi la interacţiune.

NATO şi CSTO

Dacă Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă este subiect al dezbaterilor publice doar atunci când sunt analizate opţiunile de securitate ale Republicii Moldova, Alianţa Nord-Atlantică este folosită în mod speculativ şi propagandistic atât de formaţiunile politice, cât şi de anumite organizaţii non-guvernamentale pro-ruse.

De cele mai multe ori ”NATO” devine subiect al dezbaterilor publice în perioada campaniilor electorale.

Utilizat în acest sens, NATO pare să aibă funcţie dublă: pozitivă – obiectiv pe agenda unor formaţiuni politice (de cele mai multe ori de pe eşichierul de dreapta, foarte rar centru-dreapta) şi negativă – calificată drept ameninţare la adresa securităţii naţionale de către formaţiunile politice pro-ruse (Partidul Socialiştilor din Republica Moldova) sau organizaţii non-guvernamentale pro-ruse.

Iniţiativa lansării discuţiilor publice despre NATO aparţine în majoritatea cazurilor reprezentanţilor societăţii civile şi mai puţin instituţiilor publice. De cele mai multe ori, aceste iniţiative au un caracter de informare şi de combatere a stereotipurilor despre această organizaţie de securitate colectivă.

NATO este un subiect evitat şi de reprezentanţii presei. Cauza pentru neglijarea instituţiei nord-atlantice de securitate de către jurnalişti reiese din interesul minim al publicului pentru această temă. În ultima perioadă, modul de abordare a NATO a suferit anumite schimbări. Astfel, criza din Ucraina este acel factor extern care a contribuit la creşterea interesului pentru NATO, dar nu neapărat în sens pozitiv. Mai multe formaţiuni politice de la Chişinău susţin că Republica Moldova trebuie să adopte principiul ”neutralităţii permanente” pentru a evita un scenariu ucrainean. În plus, doar aşa ar putea să îşi asigure fundamentul normativ necesar pentru reîntregirea teritorială a ţării.

Conflictul din Ucraina

Criza ruso-ucraineană a arătat mai multe lacune în ceea ce priveşte strategia adoptată de autorităţile guvernamentale de la Chişinău pentru apărarea securităţii naţionale. În primul rând există un ”gol” informaţional şi o mediatizare insuficientă faţă de pericolul propagandei ruseşti, fapt datorat în special controlului politic al principalelor publicaţii. Astfel, misiunea de a informa şi parţial de a educa a presei moldoveneşti a fost neglijată. Jurnaliştii se concentrează mai mult pe subiecte de politică internă, fiind exponenţi ai unei forţe politice, care le dirijează agenda.

Dezbaterile publice pe subiectul ”criza din Ucraina” sunt destul de puţine. Şi de această dată iniţiativa aparţine societăţii civile. Este o temă care obligă societatea civilă să iasă din zona de confort şi să acţioneze. Experţii din mediul asociativ sau academic sunt cei care trag semnale de alarmă, iar autorităţile îi evită. În consecinţă, cetăţenii sunt prea puţin informaţi despre ameninţările şi consecinţele acestui conflict la frontiera estică a ţării pentru că informaţia este prezentată cu scopul de a manipula.

Autorităţile publice folosesc această criză din mai multe motive pragmatice. Primul argument ţine de necesitatea diminuării potenţialului de protest al populaţiei faţă de acţiunile interne ale guvernării, adică faţă de neimplementarea reformelor şi a scandalurilor de corupţie la cel mai înalt nivel. Al doilea argument explică lipsa de dialog în cadrul platformelor de consultare publică cu societatea civilă pe probleme de securitate naţională: apariţia unor dezbateri eficiente ar putea să atingă într-un final şi problema lipsei voinţei politice pentru soluţionarea conflictului transnsitrean. În consecinţă, devine evidentă lipsa de consens între societatea civilă şi autorităţi în ceea ce priveşte modaitatea de abordare a conflictului ruso-ucrainean şi asta deoarece pericolele nu sunt definite corect.

Societatea civilă

Societatea civilă din Republica Moldova în prezent este mai activă şi mai organizată decât acum cinci ani. Apropierea de Uniunea Europeană, inclusiv prin semnarea Acordului de Asociere, a făcut posibilă implicarea reprezentanţilor societăţii civile în platformele de consultare cu instituţiile publice. Mai mult, dialogul cu societatea civilă a devenit obligatoriu. În consecinţă, accesul societăţii la discuţiile pe diferite legi, strategii şi politici publice şi-a pierdut caracterul ”elitist”, iar instituţiile statului nu mai pot ignora recomandările venite din partea experţilor neafiliaţi politic.

Probleme, totuşi, mai sunt şi ele se referă la mediul şi la modul în care se dezvoltă societatea civilă din Republica Moldova. Oferta externă este suficient de generoasă pentru a contribui la exodul unei părţi a tinerilor cu potenţial în afara Republicii Moldova. Pe de o parte, aceştia sunt cei care vor contribui la schimbarea imaginii externe a statului, dar de cealaltă parte scade capacitatea de schimbare internă a lidershipului în mediul asociativ.

Odată cu schimbarea guvernării de la Chişinău în anul 2009, mai mulţi lideri de opinie şi experţi din cadrul societăţii civile au fost cooptaţi în instituţiile statului sau au devenit membri ai unor partide politice. Transferul de expertiză din mediul asociativ în instituţiile publice a contribuit la calitatea implementării reformelor în anumite domenii. Dar, în timp o parte din aceşti experţi nu au mai putut să neglijeze afilierea lor politică şi nu au mai putut să exprime opinii independente.

Societatea civilă din Moldova şi-a arătat de mai multe ori incapacitatea de genera un proiect politic independent. Lipsa de coeziune internă şi constrângerea de a fi mereu în căutare de resurse financiare pentru diferite iniţiative şi proiecte poate fi o explicaţie în acest sens. Foarte multe proiecte politice generate de societatea civilă au eşuat din cauze ideologice. Conţinutul proiectului politic a contribuit la eşecul expertului care l-a generat. Exemple care întăresc această afirmaţie sunt mai multe în Republica Moldova şi printre ele se regăseşte, de exemplu, Nicolae Chirtoacă.

Experţii moldoveni explică existenţa acestei probleme în următorul mod: ”Nouă nu ne lipseşte proiectul sau ideea politică, nouă ne lipseşte ideea de naţiune civică.” Cumulată cu divizarea participanţilor la viaţa politică în funcţie de interesele şi obiectivele proprii, care nu se referă deloc la interesele naţionale, se obţine în rezultat divizarea pe criterii de orientare de politică externă a societăţii în general: pro-europeni sau pro-ruşi. Diferenţa în acest sens este făcută de ideile promovate de ambele tabere. Tabăra pro-europeană, iniţiativa în acest caz aparţinând societăţii civile şi nu formaţiunilor politice, promovează valori şi principii, iar tabăra pro-rusă explorează nostalgia şi memoria istorică a cetăţenilor. Se resimte foarte mult lipsa coeziunii, a mesajului comun, a compromisului, precum şi cea a comunicării eficiente.

Concluzii

Contextul politic regional cere reevaluarea priorităţilor de politică externă şi securitate naţională de către toţi participanţii la viaţa politică din Republica Moldova: forţe politice, societate civilă, agenţi economici, presa. Criza din Ucraina generează ameninţări nu doar în interiorul ţării vecine, dar şi în afara acesteia. Astfel, pericolele unui ”război hibrid” pot trece oricând frontierele acestui stat. Mai mult, instabilitatea politică internă în Republica Moldova, lipsa unui consens naţional sunt şi ele elemente care afectează parteneriatele externe. Există documente parafate, semnate şi în curs de ratificare cu partenerii externi care necesită implementare urgentă de către autorităţi. Societatea civilă este disponibilă pentru a-şi oferi susţinerea în acest sens.

Ca acest proces de susţinere să devină eficient în realitate este nesară reformarea platformelor de dialog dintre reprezentanţii instituţiilor publice şi societatea civilă şi nu doar în capitală. Încurajarea societăţii civile la nivel local şi atragerea fondurilor pentru iniţiative locale este absolut necesară. Toţi cetăţănii trebuie să fie implicaţi în construcţia unei democraţii europene veritabile.

Susţinerea iniţiativelor asociative în domeniul politicii externe şi a securităţii, încurajarea dezbaterilor şi aprecierea corectă a recomandărilor generate de experţii neafiliaţi politic, reprezintă alţi factori care trebuie să fie susţinuţi atât de guvern, cât şi de partenerii externi ai Republicii Moldova. Dar pentru a evita lipsa de transparenţă şi imparţialitatea este necesară responsabilizarea şi monitorizarea actorilor implicaţi în procesele de luare a deciziilor politice. Sinergia intereselor, a obiectivelor actorilor participanţi la viaţa politică în cazul Republicii Moldova este esenţială pentru a obţine rezultate concrete. Fără alinierea acestora, este imposibilă asigurarea lor.

Angela Grămadă, președinte, Asociația Experts for Security and Global Affairs

Leave a reply

Your email address will not be published.